Două forme lingvistice cu grade diferite de simplificare
La nivel internațional, termenul Plain Language desemnează un limbaj clar și inteligibil cu ajutorul căruia cititorii pot găsi, înțelege și utiliza informații. În germană, corespondentul este denumit de obicei limbaj clar. El evită complexitatea inutilă, dar poate suna variat și adult. Criteriul său nu este o listă rigidă de cuvinte scurte, ci dacă informația prevăzută rămâne inteligibilă în mod fiabil pentru un public larg.
Limbajul ușor de citit și de înțeles este o formă lingvistică simplificată mai puternic. El se adresează în special persoanelor care nu înțeleg în mod sigur textele convenționale nici atunci când sunt bine realizate, printre care multe persoane cu dificultăți de învățare. Limbajul, structura și adesea prezentarea sunt simplificate mult mai puternic. Prin urmare, un text în limbaj ușor de citit și de înțeles nu este doar o versiune deosebit de clară a unui text obișnuit, ci o cale lingvistică proprie de acces.
Ambele forme au același scop: informațiile trebuie să excludă mai puține persoane prin obstacole lingvistice evitabile. Ele diferă însă prin gradul simplificării și prin cititorii cărora li se adresează. Limbajul clar rămâne mai aproape de limbajul cotidian obișnuit. Limbajul ușor de citit și de înțeles descompune ideile mai mult, explică mai multe premise și folosește convenții mai vizibile.
Limbajul ușor de citit și de înțeles simplifică mult mai puternic
Limbajul clar reduce în primul rând dificultatea inutilă. Introducerile lungi sunt scurtate, formulările abstracte devin concrete, iar informațiile apar într-o ordine utilă. Relațiile conceptuale pot rămâne complexe dacă sunt bine explicate. Și propozițiile secundare sau cuvintele mai lungi sunt posibile, atât timp cât cititorii pot înțelege ideea fără un efort evitabil.
Limbajul ușor de citit și de înțeles merge mai departe. O idee este adesea împărțită în mai multe afirmații scurte, iar cunoștințele presupuse sunt explicate explicit. Formulările indirecte, ambiguitatea și salturile de gândire sunt evitate pe cât posibil. Versiunea poate deveni astfel mult mai lungă decât un rezumat concis, deși frazele sale sunt mai scurte. Simplificarea înseamnă aici mai multe explicații, nu neapărat mai puțin text.
Diferența devine vizibilă într-o condiție. Limbajul clar poate spune: «Primiți reducerea dacă venitul dumneavoastră este sub limita indicată». Limbajul ușor de citit și de înțeles ar putea explica separat termenii venit, limită și reducere și ar putea clarifica ordinea acțiunii. Ambele versiuni păstrează condiția, dar limbajul ușor de citit și de înțeles oferă mai mult sprijin lingvistic pentru înțelegere.
Structura și ritmul frazelor diferă vizibil
În limbajul clar, mesajele importante apar devreme în frază. Verbele sunt active, referințele rămân lipsite de ambiguitate, iar frazele lungi și imbricate sunt desfăcute. Un text poate folosi totuși lungimi diferite ale frazelor. O frază scurtă poate denumi o acțiune, iar una puțin mai lungă poate explica motivul. Această alternanță sună natural și împiedică fragmentarea conținuturilor complexe în părți sacadate.
Limbajul ușor de citit și de înțeles preferă fraze foarte scurte și directe. Adesea, fiecare frază conține o singură afirmație esențială. Propozițiile secundare, construcțiile pasive și negațiile multiple sunt evitate mai mult. Informațiile noi apar pas cu pas. Astfel rezultă un ritm mai lent, care ușurează prelucrarea de către cititori și arată mai clar ce afirmație aparține cărei acțiuni.
Din fraza «După primirea documentelor complete, cererea dumneavoastră va fi verificată în termen de două săptămâni», limbajul clar poate face: «Vă verificăm cererea în termen de două săptămâni, de îndată ce avem toate documentele». În limbaj ușor de citit și de înțeles ar putea deveni: «Trimiteți-ne toate documentele. Apoi vă verificăm cererea. Verificarea durează cel mult 2 săptămâni.» Aceeași legătură este exprimată în trei pași clar separați.
Alegerea cuvintelor variază de la familiar la explicat explicit
Limbajul clar preferă cuvintele pe care mulți oameni le cunosc din viața cotidiană. Termenii de specialitate inutili, cuvintele compuse lungi și abrevierile interne sunt înlocuite sau explicate la prima apariție. Un termen necesar precum «contestație» poate fi păstrat dacă textul spune ce înseamnă și ce pot face cititorii cu el. Astfel, denumirea de specialitate rămâne legată de o acțiune inteligibilă.
Limbajul ușor de citit și de înțeles folosește un vocabular mai restrâns și deosebit de familiar și explică mai detaliat cuvintele necunoscute. Expresiile figurate pot fi înțelese greșit și sunt de obicei înlocuite cu afirmații directe. Cuvintele compuse lungi sunt uneori împărțite prin cratimă sau punct median, în funcție de setul de reguli folosit. Esențial este ca separarea vizibilă să sprijine lectura și să nu schimbe sensul.
Niciuna dintre cele două forme nu evită automat fiecare cuvânt străin. Un termen poate fi necesar pentru orientarea ulterioară, de exemplu dacă reapare într-un formular sau pe un panou. Limbajul clar îl introduce succint. Limbajul ușor de citit și de înțeles poate oferi suplimentar un exemplu și îl poate explica din nou la aparițiile următoare. Profunzimea explicației diferă, în timp ce sensul profesional trebuie să rămână același.
Volumul informațiilor urmează principii diferite
Limbajul clar poate păstra întregul volum al unui text-sursă. El reorganizează afirmațiile, desface pasajele dense și separă informația principală de detalii. Prin urmare, o informare contractuală inteligibilă poate conține în continuare condiții și excepții. Ele sunt doar prezentate astfel încât cititorii să recunoască ce se aplică în general și când devine importantă o excepție.
Limbajul ușor de citit și de înțeles selectează informațiile mai puternic în funcție de scopul versiunii și explică mai detaliat cunoștințele alese. De exemplu, o introducere poate explica accesul la o prestație fără a reda fiecare detaliu al unui document juridic lung. Condițiile importante, consecințele și căile de sprijin nu trebuie să dispară. Versiunea trebuie să arate clar ce subiect explică și unde sunt disponibile informații suplimentare.
Nici limbajul clar, nici limbajul ușor de citit și de înțeles nu este sinonim cu o versiune scurtă. Un rezumat reduce în primul rând volumul. În schimb, formele lingvistice schimbă modul în care un conținut devine accesibil. Un text-sursă scurt poate deveni mai lung în limbaj ușor de citit și de înțeles deoarece termenii și relațiile sunt explicate. Un text lung în limbaj clar poate păstra aproape același volum, dar poate fi mult mai ușor de înțeles.
Publicurile-țintă se suprapun, dar nu sunt identice
Limbajul clar se adresează unui public larg. El ajută persoanele cu puțină experiență de lectură, persoanele care învață germana ca limbă suplimentară și cititorii presați de timp. Și specialiștii beneficiază atunci când trebuie să înțeleagă rapid o sarcină necunoscută. În cazul ideal, textul sună ca un limbaj normal bun și nu îi etichetează pe cititori drept grup special.
Limbajul ușor de citit și de înțeles se adresează persoanelor care întâmpină dificultăți semnificative la citirea și înțelegerea textelor convenționale. Printre acestea se numără multe persoane cu dificultăți de învățare, dar nu automat orice persoană cu dizabilități. Nevoile diferă și în interiorul acestui grup. Prin urmare, limbajul ușor de citit și de înțeles nu este definit printr-o denumire medicală, ci prin nevoia specială de sprijin lingvistic a cititorilor vizați.
Grupurile nu sunt separate printr-o limită clară. Unele persoane folosesc limbaj clar sau limbaj ușor de citit și de înțeles în funcție de subiect. Un text familiar despre timpul liber poate funcționa bine în limbaj clar, în timp ce un conținut medical necunoscut necesită mai mult sprijin. Diferența nu constă, prin urmare, într-o împărțire fixă a oamenilor în două tabere. Ea descrie câtă simplificare lingvistică și conceptuală oferă o versiune.
Limbajul ușor de citit și de înțeles este modelat mai mult de convenții
Pentru limbajul clar, DIN ISO 24495-1 descrie principii și îndrumări. În centru se află cititorii, scopul, conținutul, structura, exprimarea și prezentarea. Standardul înțelege inteligibilitatea drept rezultat al întregului text. El nu impune ca fiecare frază să aibă aceeași lungime sau ca fiecare cuvânt rar să dispară. Limbajul clar rămâne astfel adaptabil la subiecte și cititori diferiți.
Pentru limbajul ușor de citit și de înțeles există în spațiul germanofon mai multe seturi de reguli și abordări profesionale. Acestea se aseamănă în multe privințe, dar diferă în anumite chestiuni de scriere și prezentare. Prin urmare, denumirea singură nu poate explica ce standard îndeplinește o versiune. Marcajele, grafia și practicile de verificare depind de cadrul în care a fost creat textul.
Orientarea mai puternică după reguli face limbajul ușor de citit și de înțeles mai vizibil. Rândurile scurte, adresarea directă, structurarea clară și imaginile explicative sunt adesea folosite împreună. Regulile nu sunt însă un scop în sine. O versiune corectă formal poate rămâne greu de înțeles dacă este greșită factual sau supraestimează cunoștințele prealabile ale cititorilor. Forma lingvistică și sensul corect trebuie să corespundă.
Trei reformulări arată distanța dintre formele lingvistice
Limbajul standard poate spune: «Rambursarea are loc numai la prezentarea bonului original». Limbajul clar spune: «Vă rambursăm banii numai dacă prezentați bonul original». Limbajul ușor de citit și de înțeles ar putea adăuga: «Doriți banii înapoi? Atunci avem nevoie de bonul original. Acesta este bonul primit din magazin. Trimiteți-ne acest bon. Fără bon, nu primiți banii înapoi.»
O altă frază-sursă este: «Accesul persoanelor sub 16 ani este permis numai dacă sunt însoțite de un părinte». În limbaj clar, ea devine: «Persoanele sub 16 ani pot intra numai împreună cu mama sau tatăl lor». Limbajul ușor de citit și de înțeles explică suplimentar: «Aveți mai puțin de 16 ani? Atunci nu aveți voie să intrați singur. Mama sau tatăl dumneavoastră trebuie să vină cu dumneavoastră.» Astfel, persoana însoțitoare permisă rămâne lipsită de ambiguitate.
Și indicațiile abstracte arată diferența. Din «Vă rugăm să țineți seama de programul diferit din zilele de sărbătoare legală», în limbaj clar rezultă: «În zilele de sărbătoare legală avem alt program». Limbajul ușor de citit și de înțeles poate spune: «Într-o zi de sărbătoare, programul este diferit. De exemplu, de Crăciun. Verificați programul înainte de vizită.» Fiecare versiune schimbă în alt mod structura frazelor și profunzimea explicațiilor.
Limbajul ușor de citit și de înțeles schimbă adesea și aspectul paginii
Limbajul clar folosește mijloacele obișnuite ale unei prezentări bune. Titlurile relevante, paragrafele scurte, contrastul suficient și linkurile vizibile sprijină orientarea. Textul poate apărea într-un aspect web obișnuit și nu trebuie marcat printr-un font special sau un simbol propriu. Inteligibilitatea sa rezultă împreună din conținut, structură, formulare și o prezentare accesibilă.
Limbajul ușor de citit și de înțeles este prezentat adesea cu mai mult spațiu. Rândurile scurte, distanțele clare și separarea distinctă a ideilor reduc solicitarea vizuală. Imaginile pot sprijini termenii și acțiunile, dar trebuie să corespundă fără ambiguitate textului. O fotografie decorativă nu creează încă înțelegere. În funcție de setul de reguli, se pot adăuga grafii și marcaje speciale pe care cititorii le recunosc drept acces la limbajul ușor de citit și de înțeles.
Prezentarea nu trebuie să ascundă o slăbiciune lingvistică. O distanță mare între rânduri nu face inteligibilă o frază neclară, iar o imagine nu înlocuiește o condiție lipsă. Invers, un limbaj bun poate deveni greu de folosit printr-un aspect dens, cu contrast redus sau agitat. Pentru ambele forme, prezentarea vizuală face parte din experiența lecturii, iar în limbajul ușor de citit și de înțeles rolul său de sprijin este de obicei mai pronunțat.
Denumirile greșite ascund limitele ambelor forme
Adesea, fiecare text scurt este numit limbaj clar. Formulările de marketing, cuvintele-cheie sau paragrafele scurtate automat pot părea ușoare și pot ascunde totuși relații importante. La fel, limbajul ușor de citit și de înțeles este uneori înțeles greșit drept un ton prietenos cu fraze foarte scurte. Denumirea este incorectă dacă lipsesc prelucrarea lingvistică mai amplă, atenția profesională și raportarea la publicul-țintă vizat.
Limbajul clar își atinge limitele atunci când cititorii au nevoie de o simplificare mult mai puternică. El poate explica bine conținuturi complexe, dar presupune în continuare un anumit nivel de experiență a lecturii și de realizare a legăturilor conceptuale. Limbajul ușor de citit și de înțeles poate extinde acest acces, dar nu este potrivit pentru a reproduce integral fiecare sursă de specialitate cu aceeași densitate. Unele detalii necesită consiliere suplimentară, exemple sau alte formate accesibile.
Nicio formă lingvistică nu elimină o lume complexă din punct de vedere factual. O cerere greu de urmărit rămâne dificilă dacă utilizarea ei nu este îmbunătățită, iar o regulă neclarificată nu devine lipsită de ambiguitate prin fraze scurte. Limbajul clar și limbajul ușor de citit și de înțeles descriu căi lingvistice diferite de acces. Puterea lor constă în reducerea obstacolelor evitabile de înțelegere fără a înlocui corectitudinea factuală, prezentarea accesibilă sau sprijinul uman.